top of page

Primarul din comuna Smârdioasa și-a mărit salariul din pix. Prefectura l-a acționat în instanță.




Primarul din comuna Smârdioasa, George Pomojnicu, s-a gândit că vine criza și a decis să-și mărească salariul, în mod ilegal.

Conform motivării instanței, George Pomojnicu și-a mărit salariul începând cu 01.01.2022 de la 8320 lei la 10200 lei, invocând articole și alineate adunate din legi și hotărâri privind salarizările, iar printr-o magie "edilitară" a întocmit un act administrativ, pe care tot el l-a aprobat, privind mărirea salarială.

Astfel, Prefectura Teleorman, prin prefectul Haralambie Epure, l-a acționat în instanță pe George Pomojnicu, deoarece acesta a adus un prejudiciu bugetului administrației locale, instanța urmând să dispună măsurile legale.



Totodată, la data de 18.03.2021, primarul comunei Smârdioasa a adoptat un proiect în consiliul local prin care își mărea puterea de decizie în primărie.

Iar ca să doarmă noaptea cu capul liniștit pe pernă, în timp ce ziua fura ca'n codru, acesta a alocat fonduri și pentru a contracta un cabinet de avocatură pentru a apăra interesele comunei precum și ale autorităților administrației locale, adică pentru a se apăra pe sine pe banii contribuabililor, în procesul cu Curtea de Conturi a județului Teleorman și altele ce aveau să urmeze.

De altfel, primarul mai are un dosar penal pe rol cu trucarea unei licitații pentru acordarea unui teren cu dedicație.

La cum se desfășoară lucrurile în comuna Smârdioasa, pare că primarul își pregătește CV-ul pentru Jilava și vrea să ia "notă" mare la pușcarie, minim 8 ani.


Dacă aveți informații cu privire la ilegalități, abuzuri, sau orice ce alte evenimente neplăcute, despre cei care trăiesc ca boierii pe banii noștri, nu ezitați să ne scrieți.

Suntem aici să-i devoalăm pe toți.

Global Teleorman nu acceptă sub nicio formă bani de la partidele politice.

Global Teleorman nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri din bani publici, direct sau indirect.

Voi, cititorii noștri, sunteți patronii, nu oamenii politici interesați de "spălarea imaginii".

Nu cerem bani nimănui, fiecare hotărăște dacă este dispus să sprijine activitatea noastră lunar cu o sumă modică de 17 lei.

Totodată, ținem să mulțumim celor care deja au donat pentru publicația noastră.

Am fost plăcut surprinși să vedem că cei care cred în publicația noastră au donat fără ezitare.

Vă mulțumim!

Împreună vom reuși să producem schimbarea, iar noi suntem aici să vă arătăm că se poate.


1.280 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page