top of page

Primarul de la Smârdioasa a ajuns clientul DNA. Licitația trucată a dat startul unui dosar penal.




După ce primarul comunei Smârdioasa, George Pomojnicu, a încercat să acorde 163 de hectare unei firme cu venituri dubioase, acesta s-a ales cu dosar penal.

În speță, ar fi vorba de o șpagă de 200.000 mii lei, pe care Pomojnicu ar fi primit-o pentru a acorda în mod ilegal acele hectare de pământ firmei SC AGRONIS DARLUC SRL.

Se pare că nici administratorul firmei beneficiare nu era prea curat și era urmărit de procurorii anticorupție de ceva vreme, iar primarul comunei și administratorul firmei ar fi fost interceptați.

Astfel, procurorii au prins doi iepuri dintr-un foc.

Prejudiciul firmei AGRONIS DARLUC SRL se ridică la peste 150.000 mii lei, deoarece câștigătorii nu au ezitat nicio secundă să planteze porumb, imediat după câștigarea licitației.

Totodată, George Pomojnicu mai are un dosar pe rol, o angajată din primărie i-a făcut plângere penală pentru abuz în serviciu.

Lupta echipei Global Teleorman împotriva corupției începe să prindă contur.

Sperăm ca autoritățile să-și facă treaba și să aplice legea cu fermitate.

Până acum, trei primari au devenit clienții procurorilor și instituțiilor de control, George Pomojnicu, comuna Smârdioasa, Vică Tăbărana, comuna Moșteni, Bănăseanu Marian Ilie, comuna Necșesti, iar alți primari menționați în articolele noastre sunt deja în atenția autorităților anticorupție.

Vom reveni cu un articol despre primarul comunei Moșteni, Vică Tăbărana, care a început deja să facă drumuri la DNA, pentru a da cu subsemnatul, împreună cu acoliții săi din primărie.

Încet dar sigur, județul Teleorman se îndreaptă către o schimbare în bine.

Autoritățile dau semne că-și revin și au început să treacă la treabă.

Aceste reușite nu ne aparțin în totalitate, ele sunt rodul unei colaborări cu sursele noastre și, totodată, al oamenilor care s-au implicat pentru a face demersurile legale, dar și al autorităților competente care s-au autosesizat.


Urmăriți-ne pe site-ul www.globalteleorman.com și pe

Pagina de Facebook Global Teleorman. Fiecare apreciere pe pagina de Facebook ne ajută să fim mai vizibili, mai influenți asupra opiniei publice și putem forța mâna autorităților să ia atitudine.

Noi suntem singura publicație care spune adevărul din spatele prezentării publice. Noi dezvăluim lucruri care nu s-au spus niciodată despre cei care vă cer voturile și vă mint în față că vor să facă ceva pentru bunăstarea voastră.

Informația declanșează reacția!

#TeleormanJudețInformat

#GlobalTeleorman

#SursaTaDeInformareOnline

1.622 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page