Zilele acestea avem parte de un scandal imens pe tema legilor educației, dar tot acest scandal nu reflectă decât incompetența clasei politice și faptul că viitorul este sumbru pentru următoarele generații, dar și pentru noi.
Singurul lucru bun și cu adevărat necesar este mărirea salariilor cadrelor didactice de la 2500 lei net la 3900 lei.
Este cunoscut faptul că profesorii din România au cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, alături de Bulgaria, Polonia, Ungaria și Letonia. Salariile mici se reflectă în nivelul educație al României, deoarece peste 40% dintre tineri sunt analfabeți funcțional, adică nu au capacitatea de a înțelege un text citit.
Totodată, calitatea cadrelor didactice este foarte scăzută, deoarece foarte mulți potențiali profesori de calitate nu sunt dispuși să exercite o astfel de profesie, cât timp ei sunt plătiți mediocru.
Ca o comparație, salariile cadrelor didactice din celelalte țări europene ajung până la 69.000 euro pe an, în comparație cu cele ale cadrelor didactice din România care câștigă în medie 10.000 euro pe an.
În afară de salariile profesorilor, niciun articol din legile educatiei nu are legătură cu nevoile actuale ale societății, legile fiind făcute în bătaie de joc și urmărind doar bifarea unei reușite a președintelui Klaus Iohannis, să vadă toată lumea că a dus proiectul "România Educată" la bun sfârșit.
De cealaltă parte, agramații de la PSD au ieșit, în frunte cu Vasile Dâncu și Marcel Ciolacu, să critice legile educației, un "covrigar de Buzău" și un fost ministru al Apărării "pe care" habar avea că Austria nu este membră NATO și se lăuda că merită funcția de Ministru al Apărării, deoarece avea stagiul militar satisfăcut, într-o perioadă în care era obligatoriu.
România este într-o situație extrem de gravă.
Tinerii sunt pierduți și nu se mai regăsesc în programa școlară, fapt pentru care procesul de învățare nu mai prezintă interes.
Profesorii nu-și mai dau silința de a aprinde scânteia cunoașterii în elevi, deoarece sunt copleșiți de problemele financiare și programa seacă, lipsită de practică și valorificare.
Părinții sunt amețiți și lipsiți de interes din cauza nivelului scăzut de trai și nu mai au timp și energie pentru copiii lor.
Țara zace într-o indiferență, frică, dezamăgire, dezbinare și dezorientare totală. Mai sunt câțiva, ici-colo, care încearcă să tragă un semnal de alarmă, care încă mai cred și luptă pentru o lume mai bună, dar numărul lor este extrem de mic, fie că vorbim de presă, justiție, educație, sănătate și societate.
În ritmul acesta, ne apropiem cu pași repezi de momentul în care până și cei de bună credință vor dispărea, deoarece nu va mai fi nimeni care să înțeleagă și să rezoneze cu idealul unei vieți mai bune și plină de sens.
Societatea devine încet, dar sigur, un grup de ființe al cărui scop este supraviețuirea și binele individual, bazându-se pe faptul că, într-un final, Dumnezeu Va Face dreptate, dar uită un singur lucru vital, că Dumnezeu lucrează prin oameni, nu prin minuni mistice apărute din neant.