top of page

Beizadeaua primarului de la Smârdioasa prinsă fără ITP la bolidul de lux.


Beizadeaua primarului de la Smârdioasa a fost prinsă circulând fără ITP valabil la volanul unui Porsche Cayenne, în București, adică bolidul lui cu care se laudă zilnic în spațiul virtual.

Acestuia i-a fost întocmit proces verbal de contravenție, în cuantum de 1305 lei, și i-a fost reținut certificatul de înmatriculare al autovehicului. Contravenția a fost săvârșită la data de 02.03.2023, iar amenda a ajuns, după câteva luni, la Primăria condusă de tăticul.



Surse apropiate beizadelei ne-au informat că acesta chiar se laudă cu amenda primită și face mișto de politistii care au luat măsura. Pomojnicu junior s-a lăudat că "amenda aia nu va fi plătită niciodată" deoarece este în "coșul" Primăriei Smârdioasa, unde tatăl lui taie și spânzură.

Bineînțeles că, de data aceasta, a fost foarte ușor să aflăm dacă aspectele sesizate se confirmă, pentru că la noi există o vorbă; "Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul." La o scurtă documentare am aflat că beizadeaua chiar se laudă cu bolizii pe care-i conduce și nu ezită să-și etaleze valoarea, asta în timp ce tăticul, George Pomojnicu, a falimentat primăria Smârdioasa.


Edilul a furat cât a putut, ca băiețelul lui să se laude pe rețele de socializare cât de șmecher e, în timp ce tinerii normali mor călcați pe trecerile de pietoni de astfel de progenituri.

Ne putem da seama foarte clar ce fel de anturaj are beizadeaua, având în vedere că se trage în poze cu personaje precum Dulgheru Octavian, zis Tavan, renumit pentru escrocheriile informatice.



Umblă vorba că amenda primită chiar s-a făcut nevăzută, edilul făcând abuz în serviciu și folosindu-se de funcţie pentru a-i face dispărută amenda băiatului.

Deci, pe lângă faptul că este rușinos să îți etalezi bolidul cu ITP expirat, pe internet, îți pui poze de profil cu citate de muritori de foame de genul, "fă bani, nu prieteni", te mai scapă tăticul și de amendă, dar, altfel, ești pasionat de mașini cumpărate din banii celor care abia au ce pune copiilor pe masă.

La o scurtă căutare pe internet, George Pomojnicu - Global Teleorman, organele de cercetare penală ar putea instumenta un dosar penal numai din investigațiile și dovezile prezentate de noi, privind încălcarea legii și jaful banilor publici.

Cazul Iorgulescu, 2 Mai, Smârdioasa, în care ginerele lui Bitanu a lovit cu masina o persoană cauzând decesul acesteia, și multe alte evenimente tragice sunt rezultatul unui stat eșuat, pentru care legea este doar o barieră peste care trec dulăii, pe sub care trec cățeii și în fata căreia doar boii se opresc.

690 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page