top of page

Încă o victorie împotriva corupției. Licitația de la Smârdioasa a fost anulată.



În urmă cu ceva timp, publicația Global Teleorman a relatat o serie de articole despre licitația trucată de la Smârdioasa, pentru care au fost prezentate dovezi.

După ce primarul comunei, George Pomojnicu, a încercat să închirieze aproximativ 163 de hectare unei firme de "casă" și a crezut că s-a văzut cu sacii în căruță, a urmat o decizie neașteptată.

În urma presiunii mediatice pe care am creat-o, dezvaluirea evenimentului, modul de operare și, foarte important, implicarea cetățenilor, prin contestarea licitației și depunerea de plângeri penale la instituțiile abilitate, s-a produs efectul așteptat, legal și normal într-o țară democratică.

În data de 05.05.2022 a avut loc o "revelație" a edilului din comuna Smârdioasa și a formulat o dispoziție de anulare a licitației, organizată în mod ilegal, din data de 13.04.2022.

În dispoziția primarului au fost menționate aspectele care nu au îndeplinit condițiile legale și cerințele obligatorii de participare.

Astfel, George Pomojnicu a dispus anularea procedurii de licitație și, totodată, a fost comunicată Instituției Prefectului din județul Teleorman, decizia urmând a fi publicată public și pe site-ul primăriei.



Cu toate acestea, primarul George Pomojnicu este pasibil de a fi cercetat penal, deoarece licitația și-a produs efectul.

Firma care a câștigat a început, încă de la câștigarea licitației, să lucreze terenul plantând Floarea Soarelui.

Așadar, pe lângă dosarul penal cu care se va alege Pomojnicu, primarul sau primăria vor trebui să plătească pentru investiția făcută.

Sursele spun că daunele provocate firmei AGRONIS DARLUC SRL sunt în jur de 100.000 lei, sumă ce va trebui decontată de persoana sau instituția vinovată de producerea prejudiciului.

Așadar, rămâne de văzut cine va plăti pentru această "combinație". Normal și corect ar fi ca primarul să plătească prejudiciul, dar la cum stau lucrurile în România, este posibil ca primăria să plătească daunele din bugetul local, adică tot din banii contribuabililor.

Vom urmări cu atenție ce da va întâmpla în această comună a cărei administrație locală colcăie de corupție.

Până la noi informații, ținem să mulțumim celor care s-au implicat în lupta împotriva corupției și nedreptății.

Acesta este exemplul clar că împreună vom reuși să schimbăm obiceiurile bolșevice în Teleorman.

Putem spune că rezultatul implicării noastre este un pas mic pentru dreptate, dar este un pas mare pentru curajul de a continua.

Și nu uitați, SCHIMBAREA SUNTEȚI VOI!


Urmăriți-ne pe site-ul www.globalteleorman.com și pe

Pagina de Facebook Global Teleorman. Fiecare apreciere pe pagina de Facebook ne ajută să fim mai vizibili, mai influenți asupra opiniei publice și putem forța mâna autorităților să ia atitudine.

Noi suntem singura publicație care spune adevărul din spatele prezentării publice. Noi dezvăluim lucruri care nu s-au spus niciodată despre cei care vă cer voturile și vă mint în față că vor să facă ceva pentru bunăstarea voastră.

Informația declanșează reacția!

1.029 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page