top of page

Il capo dei capi: Tom Țică Capitolul 3: "Drumul Pierzaniei"



Șeful Serviciului Județean Anticorupție Teleorman, Tom Țică, este un personaj controversat, iar în presă nu prea s-a scris de rău despre el.

Dezvăluirile noastre au făcut ravagii în "lumea bună", iar evenimentele de acum câteva luni, în care majoritatea șmecherilor de la Permise și Înmatriculări au fost săltați de DNA, au pus oameni importanți pe gânduri.

Nimeni din presă nu a intenționat să scrie despre acele nereguli, ori să pomenească de șpăgile care rulau în instituțiile ce reprezentau legea, iar asta pentru că în Alexandria există un protector din umbră, Tom Țică, care face dosare la comandă oricui încearcă să deschidă gura.

Nu au fost puține cazurile când Țică a abuzat de funcția sa mușamalizând și fabricând dosare în interesul său ori al persoanelor care orbitau în jur lui.

Mușamalizările nu au fost doar în rândul poliției, acestea s-au făcut și la nivelul altor instituții publice, deoarece ofițerii DGA, delegați să lucreze în dosarele penale, erau sub supravegherea atentă a șefului Anticorupție Teleorman.

Practic, anticorupția este folosită ca armă a corupției, în Teleorman.

Avem surse sigure care ne-au transmis că o parte dintre oamenii aflați sub protecția șefului Anticorupție au început să-l toarne, în schimbul unor pedepse mai puțin dure.

Averile polițiștilor, despre care noi am scris, sunt greu de justificat.

Declarația de avere a lui Tom Țică este foarte dubioasă, acesta apare cu împrumuturi la bancă substanțiale, ori veniturile sale declarate nu corespund cu sumele împrumutate, deoarece băncile au condiții destul de ferme când este vorba de credite.

Pe lângă împrumuturi, acesta are și depozite bancare, dar și un teren în Alexandria, achiziționat în 2020, de 882 metri pătrați.

Totodată, acesta a vândut și un apartament în Alexandria, apartament care nu apare în declarația de avere, deși el deține unul în București.

Cum o fi reușit Tom Țică să adune atâta avere, având în vedere că are doi copii, credite de peste 200.000 de euro, dar este bugetar, atât el cât și soția sa, care lucrează la Agenția Județeană pe Plăți și Inspecție Socială, dar și la Consiliul Județean Teleorman.

Acești oameni poziționați pe funcții cheie sunt, de fapt, lupi paznici la oi.

Corupția colcăie în județul Teleorman, iar oamenii se simt nedreptățiți și neajutorați, deoarece legea, care ar fi trebuit să-i apere și să combată abuzurile, este folosită să-i reducă la tăcere.

Direcția Naționala Anticorupție este singura instituție care poate îndrepta lucrurile.

Din păcate, structura centrală are foarte multe dosare pe rol și merge mai greu, iar structurile teritoriale sunt politizate și soluționează/mușamalizează dosare cu dedicație.

Noi vom continua să publicăm adevărul, chiar dacă am primit amenințări, injurii de la conturi false, dar și de la persoanele implicate.

Imperiul Il capo dei capi începe să se destrame, căci oricât oricât de uniți ar fi fost la combinații, când vine vorba de propria libertate, șmecherii protejați sunt dispuși să-și sacrifice protectorul.

Este doar o chestiune de timp până când se va face lumină.

Toate indicatoarele arată o singură direcție, "Drumul Pierzaniei".

2.196 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page