top of page

Dosar penal pe numele viceprimarului din Plopii Slăvitesti, după ce a bătut o vecină cu brutalitate.



În urmă cu ceva timp, publicația Global Teleorman a relatat despre incidentul din comuna Plopii Slăvitești, în care au fost implicați soții Amza, viceprimarul Amza Ionel și soția sa, și o femeie, vecină cu aceștia.

Tupeul, nesimțirea, amenințările și sfidarea legii sunt punctele forte ale viceprimarului Amza Ionel, dar acesta pare că este un fel de protejat al oamenilor politici din jurul său, beneficiind oarecum de anumite favoruri din partea autorităților.

Așa se întâmplă atunci când un om este martor și complice la neregulile din primărie, acesta devine protejat. Dacă "pică" viceprimarul, îi trage pe toți după el.

Asta e corupția în formă pură la noi în județ și nu este singura comună, cazurile sunt foarte multe.

Așadar, în urmă cu ceva timp, familia Amza a fost implicată într-un scandal, provocat tot de aceștia, în care o femeie a fost snopită în bătaie, nevinovată.

Cearta a plecat de la puii familiei Amza, care intraseră în curtea vecinei, iar aceasta s-a supărat, deoarece nu era prima dată, mai ales că victima își placase casa cu polistiren și puii familiei Amza îi provocau pagube materiale prin ciugulirea polistirenului.

Astfel, victima i-a atras atenția soției viceprimarului de mai multe ori, deoarece familia Amza a decis să schimbe gardul și, până la construcția noului gard, au pus o plasă de Buzău, prin care puii treceau cu ușurință, nici măcar nu s-au deranjat să acopere partea inferioară a gardului, fapt ce-i făcea conștienți de prejudiciul adus vecinei.

În momentul în care victima s-a apropiat de gard să-i atragă atenția, încă odată, soției viceprimarului, aceasta s-a agățat din greșeală cu bluza de gard, moment în care a fost luată la bătaie de soția viceprimarului, iar imediat a apărut și viceprimarul cu un par în mână și au snopit biata femeie în bătaie, încercând să o tragă la ei în curte.

Scandalul a luat sfârșit când mama victimei a văzut și a început să țipe, speriată că o omoară.

La scurt timp, a sosit un echipaj de poliție la fața locului, chemat prin apelul de urgență 112, dar și un echipaj de la ambulanță.

Mărturiile victimei sunt de-a dreptul șocante și pline de frică.

"În momentul când a văzut că mi s-a agățat puloverul de o sârmă din gard, iar eu încercam să mă eliberez, ea a tăbărât pe mine, m-a luat de păr și a început să mă lovească. În acel moment, soțul ei, Amza Ionel, l-am văzut venind în fugă cu un par în mână și a început să mă lovească cu brutalitate. La un moment dat s-a rupt parul și au încercat să mă tragă la ei în curte peste plasa de sârmă.... Șocul a fost atât de puternic, că am avut un moment în care nu am mai știut de mine, iar când mi-am revenit puțin, am văzut că îmi curgea sânge la cap, aveam ochiul și obrazul vinete și pline de sânge. M-am speriat foarte tare, simțind că mă doare foarte tare capul, urechea dreaptă era înfundată, nu auzeam cu ea. În momentul acela am sunat la 112, am mers să le arătăm unde s-a petrecut incidentul. Sârma era aplecată spre vecini, se vedea cum încercase să mă târască la ei și, în prezența poliției, Amza Florina încerca să îndrepte gardul de sarmă, să nu se mai observe acel lucru, iar Amza Ionel a început să țipe și să mă amenințe că mă omoară, a repetat de mai multe ori în prezența poliției, fără nicio reținere, că mă omoară, că poate să scrie acolo că nu se lasă până nu mă omoară. Eram foarte speriată și i-am zis domnului polițist că îmi este frică să mai stau în curte, dacă el, Amza Ionel, mă amenință că mă omoară, chiar și cu poliția de față."

Victima a primit îngrijiri la fața locului, dar a refuzat să meargă la spital, deoarece mama acesteia, în vârstă de 70 de ani, era foarte speriată, foarte grav bolnavă și i-a fost teamă pentru viața ei. Polițistul a observat că avea răni pe tot corpul și a sfătuit-o să meargă la spital, să obțină certificat medico-legal și să se adreseze Parchetului, căci el va înainta dosarul.

Totodată, viceprimarul a încercat să scape de acest incident și să o bage la înaintare pe soția sa, Amza Florina, spunând că el nu a fost de față în momentul acela, dar certificatul medico-legal îl contrazice total.

În expertiza medico-legală, este menționat clar că victima a suferit răni prin violență în urma unor lovituri aplicate cu și de un corp dur.

Așadar, este imposibil ca soția viceprimarului să fi fost atât de puternică, încât cu o mână să o țină pe biata femeie și să o tragă peste gard, iar cu cealaltă mână să o lovească cu parul, până la ruperea acestuia. Astfel, certificatul medico-legal indică foarte clar faptul că viceprimarul a fost cel care a lovit-o cu brutalitate pe femeia lipsită de apărare.

Acest eveniment este cât se poate de serios și nu trebuie tratat cu superficialitate.

Astfel de oameni violenți nu au dreptul să umble liberi pe stradă sau să ocupe o funcție publică.

Este inuman comportamentul viceprimarului Amza Ionel și pare că, în ciuda comportamentului său monstruos, este susținut în continuare.

Și susținerea politică are limitele sale, dar aici vorbim de un incident grav și violent, care depășește orice barieră, iar pedeapsa pentru această manifestare a viceprimarului, dar și a soției, ar trebui să fie direct cu executare, indiscutabil.

Victima este de-a dreptul șocată și speriată.

Acestea au fost ultimele sale cuvinte din declarația depusă la dosar:

"Țin să precizez că mă tem pentru viața mea și nu mai am curajul să mai stau în curtea mea, deoarece m-a amenințat chiar în prezența poliției, să nu mă mai apropii de gard că mă omoară."

Sperăm ca autoritățile să-și facă treaba, iar soții Amza să primească pedeapsa meritată, proporțional cu acțiunile lor brutale și inumane.

Chiar și publicația noastră a fost amenințată de viceprimarul comunei Plopii Slăvitesti, acesta transmițându-ne că ne va chema în judecată, deoarece s-a simțit denigrat.

Oare cum poate ca acest om violent și vulgar să se simtă denigrat de faptul că noi publicăm despre neregulile, acțiunile și comportamentul său?

Vom continua să facem ceea ce știm mai bine și nu ne vom opri, indiferent de amenințările pe care le primim.

Oamenii au nevoie de noi și noi avem nevoie de oameni în această luptă, pe care, pas cu pas, o câștigăm.

ÃŽncet dar sigur, vom produce schimbarea.


Urmăriți-ne pe site-ul www.globalteleorman.com și pe

Pagina de Facebook Global Teleorman. Fiecare apreciere pe pagina de Facebook ne ajută să fim mai vizibili, mai influenți asupra opiniei publice și putem forța mâna autorităților să ia atitudine.

Noi suntem singura publicație care spune adevărul din spatele prezentării publice. Noi dezvăluim lucruri care nu s-au spus niciodată despre cei care vă cer voturile și vă mint în față că vor să facă ceva pentru bunăstarea voastră.

Informația declanșează reacția!

1.026 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page