top of page

Aici sunt banii dumneavoastră. Deputatul PNL, Costel Barbu, și-a făcut resort de lux.


Deputatul PNL, Costel Barbu, zis Bitanu, "scama din buric" a partidului, și-a făcut resort de lux într-o arie protejată, în zona lacului Suhaia, pe marginea Dunării.

"Domeniul" se numește Potcoava Dunării și este de-a dreptul impresionant, având în vedere că a fost construit din banii contribuabililor.



De când a fost ales deputat, Bitanu a fost precum o scamă în buric, activitatea lui a fost inexistentă pe scena politică și tot ce a reușit a fost construcția acestui "Salon de Evenimente și Cazare", asta în timp ce își lua partea de parlamentar de zece mii de euro pe lună. Ce este mai frumos pe lumea aceasta, decât să îți construiești propria afacere, iar statul să te plătească pentru asta.

Zona în care deputatul și-a construit "Potcoava Dunării - Salon de Evenimente și Cazare" face parte din Sit Natura 2000 din toamna anului 2007, iar din 2012 este și sub ocrotirea Ramsar (Convenție internațională care protejează zonele umede importante).

Beneficiază de o protecție specială datorită faptului că aici se află diverse specii de păsări, precum: pelicanul creț, țigănușul, cormoranul, lopătarul, chira de baltă, egreta și multe altele. Însă, toate aceste aspecte nu au nicio valoare atunci când legea și regulile nu există pentru șmecherii din parlament.

Cum a reușit Bitanu să obțină autorizațiile de funcționare, avizele de mediu, avizele necesare desfășurării proiectului, având în vedere că firma, POTCOAVA DUNĂRII SRL, a fost înființată la data de 28.04.2022?

Din informațiile noastre, de exemplu, pentru obținerea acordului de mediu este necesar un Bilanț de Mediu, a cărui elaborare durează 6 luni, iar acesta rămâne în dezbatere publică minim un an, fiind vorba de o arie naturală protejată.



Dar avem răspuns și la această întrebare. Cum să nu obțină toate autorizațiile necesare când însăși șefa Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman, Simion Laura Ilariana, a fost unul dintre clienții restaurantului.

În imaginea alăturată, o vedem pe doamna Simion Laura cum stă mândră în capul mesei așteptând servirea din partea restaurantului, care nu ar fi fost posibil fără semnătura ei.



Totul se leagă, acum se explică cum de a reușit Bitanu să construiască un domeniu, înainte ca toate avizele să fie elaborate. Suntem tentați să credem că și șpaga a fost pe măsură, sau șefa APM a primit cadou servicii gratuite pe viață în acel complex.



Deputatul trăiește ca în paradis, cu un salariu de 17000 lei/ lună, o compensație de 40000 lei pentru alte cheltuieli, transport, chirie, angajați cabinet parlamentar, terenuri, proprietăți, cu soția primar și un resort de lux pe malul Dunării. Ce altceva își poate dori de la viață, când "populimea" este suprataxată din cauza lipsei banilor de la buget?

Vă spunem cu cea mai mare sinceritate, aceste specimene sunt adevarata gaură de la buget. Ei trebuie să plătească pentru situația în care a ajuns această țară nu oamenii de rând, dar cine să-i tragă la răspundere, procurorii aserviți politic?

Avem trei cazuri, deja foarte cunoscute în județ, în care foști oameni ai legii sunt acum prieteni cu hoții:

Deputatul Costel Barbu împreună cu fostul procuror Dan Botez;


Președintele CJ Teleorman, Adrian Gâdea, împreună cu fostul procuror Daniela Rădoi;


Vicepreședintele CJ, Adrian Florescu, împreună cu fostul șef DGA Teleorman, Tom Țică.


De la acești oameni ai legii avem pretenția să prindă adevărații hoți ai României, care și-au făcut imperii din bani publici?

Vom reveni cu un videoclip în care veți vedea cum vă mulțumește Bitanu, că l-ați ales să vă reprezinte, o dedicație pentru alegerile din 2024.

2.259 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page