Se strânge lațul pentru primarul de la Moșteni, Vică Tăbărana.
Pe numele acestuia au fost depuse nu mai puțin de patru denunțuri, trei către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, unul către DNA Pitești.
Primarul este acuzat de mai multe fapte penale și incompatibilitate.
Licitații trucate în favoarea fratelui, achiziții de la firma ginerelui, farmacia care funcționează ilegal, despre care se spune că ar aparține amantei primarului, toate acestea și multe altele sunt fapte pe care le au acum de cercetat procurorii.
Sursele noastre susțin că denunțurile sunt insoțite de probe și înregistrări care îl îngroapă pe Tăbărana.
Denunțurile depuse la Teleorman nu credem că vor avea prea mare succes și probabil vor fi mușamalizate.
De ce?
Pentru că în Teleorman nu mai există profesionalism, ci doar grupări mafiote formate din politicieni, procurori, șefi din poliție.
Acestor încrengături le vom dedica un articol separat, dar, până atunci, ne bazăm pe cei de la DNA.
”Primarii,asemenea scutecelor, trebuie să fie schimbați în mod regulat, din aceleași motive.” ☝️
Să-l vedeți pe primarul de la Balaci. Și-a luat și el avocat. Are trei plângeri la DNA și șapte la diverse organisme.