top of page

Scurgere de bani publici la Lunca. Profesori care încasează salarii fără a veni la școală.


Pe surse, ne-au fost semnalizate mai multe nereguli la școala din satul Prundu, comuna Lunca, județul Teleorman.

Mai exact, școala din Prundu a fost trecută în proiectul " A doua șansă", un proiect care oferă ocazia celor care nu au terminat opt clase să termine ciclul gimnazial.

Problema este că acea școală funcționează doar ca o sursă de umplut buzunarele cadrelor didactice. La școala din Prundu, comuna Lunca, majoritatea cursanților sunt de etnie rromă și prezența la școală este aproape inexistentă.

Foarte mulți sunt trecuți fictiv în acte, în realitate ei fiind plecați prin străinătate să-și câștige existența.

Mai mereu școala este închisă cu mult mai devreme înainte de terminarea programului. Foarte mulți profesori nici nu se prezintă la cursuri, vin doar câțiva, să fie cineva acolo. Practic, se vine la școală prin rotație, la mica înțelegere, că să nu fie școala complet închisă, în caz de vreun control.

Când se anunță vreo inspecție, mediatorul școlii, tot de etine rromă, dă fuga prin sat și adună o mână de "cursanți", care ar fi trebuit să fie în mod normal la școală, nu să umble degeaba pe străzi ori să stea acasă, unii dintre aceștia nefiind nici măcar pe teritoriul țării, apoi așteaptă inspecția și totul pare că se desfășoară firesc.

Școala de la Prundu este în subordinea școlii de la Lunca, directorul de la Lunca, Cojocaru Ionela, fiind responsabilă de abele școli.


Care este miza ?

Miza principală sunt banii. Foarte mulți profesori beneficiază de salarii mari, deoarece un cadru didactic își încasează salariul la plata cu ora, deci cu cât mai multe ore cu atât mai mulți bani la salariu.

Școala este ținută strict pentru a stoarce bani prin programul "A doua șansă" pentru adulții fără cele opt clase terminate, cursanții sunt trecuți fictiv în hârtii, tocmai pentru nu fi desființată școala.

Totodată, directorul școlii de la Lunca și-a alocat câteva ore în plus, deși ea nu participă fizic la cursuri, ci doar pe hârtie.


Cum de funcționează acest sistem și nu se întâmplă nimic?

Răspunsul la întrebare este unul destul de complex, cu implicarea mai multor funcționari publici.

Totul pleacă de la nivelul școlii și se întinde la nivelul primăriei și mai departe la nivelul Inspectoratului Școlar Județean.

Adjunctul școlii este consilier local la primăria Lunca.

Soțul doamnei director este secretar la primăria Lunca, iar profesorul de muzică, George Stancu, are soția, Ligia Estera Stancu, pe funcția de inspector școlar - proiecte educationale, învățământ particular și alternative educationale, la Inspectoratul Școlar Teleorman .

Așadar, totul este un cerc vicios în care o mână spală pe alta.

Când există vreo reclamație, soția profesorului de muzica, inspector fiind, își anunță soțul că urmează un control. Profesorul de muzică îi anunță pe directorul adjunct, Chiriță Daniel, și pe directorul școlii de la Lunca, Cojocaru Ionela, și toată lumea se mobilizează să fie bine, ca să nu fie rău, pe principiul "Mircea', fă-te că lucrezi!".

Pe lângă toate aceste lucruri, de parcă nu ar fi fost suficiente, se face și campanie electorală pe baza unor alimente din programul "Masa Caldă".

Mai exact, școala beneficiază de acest program prin intermediul căruia se dau sandwich-uri reci. O mare parte dintre aceste gustări rămân surplus, dat fiind faptul că elevii absentează, și sunt distribuite apoi pe la oameni mai săraci prin sat, carora li se spune că sunt din partea primarului.

Așadar, de această posibilă grupare infracțională beneficiază toată lumea și se creează o iluzie falsă de ajutorare a celor nevoiași, când realitatea se rezumă doar la câștiguri financiare și de imagine.

Astfel de încrengături se pot destructura doar printr-o acțiune bine pusă la punct de către oamenii legii, că nu degeaba are poliția Serviciul de Opreațiuni Speciale, prin care pot organiza misiuni de filaj. Altfel, nu se va rezolva nimic, dacă se merge pe cale instituțională, sau se prezintă în control polițistul din comună.

Foarte mulți au văzut cât de eficienți sunt polițiștii din Teleorman, în urma acțiunilor activistului buzoian. Dacă nimeresc unii ca cei de la Gălăteni, împart sendvișurile cu asistații social.

2.098 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page