top of page

Proiect fictiv pentru deturnare de fonduri într-o comună din Teleorman.



Patronul firmei a fost condamnat, primarul îl prinde din urmă.


În comuna Moșteni din județul Teleorman apar din ce în ce mai multe ilegalități.

Vică Tăbărana, primarul comunei, nu a ezitat nicio secundă să încalce legea și să livreze banii contribuabililor în conturile firmelor de casă.

Un nou caz penal a ieșit la iveală, însă, cu cât facem mai multe săpături, cu atât descoperim mai multe firme conectate la bani publici. Caracatița este una destul de mare și a sărăcit acest județ.

Pe la începutul anului 2020, primăria Moșteni acorda unei firme, SC SMART TECH ENGINEERING SRL, suma de 16.740 euro pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate privind recondiționarea căminului cultural. Însă, ca banii să fie livrați pentru recondiționare, căminul cultural trebuia să se încadreze în anumite condiții, dar acele condiții nu existau.

Mai exact, pentru a putea fi reabilitat, căminul cultural din Moșteni trebuia să aibă fundație turnată, pentru a putea primi banii de recondiționare. Problema era, în urma studiului efectuat la prima vedere, că imobilul nu făcea obiectul reabilitării, deoarece prezenta un risc major, neavând fundație turnată, dar pe hârtie acesta a fost trecut ca fiind apt pentru reabilitare, în realitate, 'canci'.

Administratorul firmei SC SMART TECH ENGINEERING SRL este renumitul Gavris Teodor Alexandru, fostul director al CFR, condamnat la doi ani de închisoare în 2014, pentru mai multe infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, dar și pentru faptul că acesta solicita șpagă babană pentru a oferi contracte firmelor, la vremea respectivă.

În 2016 acesta a înființat firma menționată anterior, firmă prin care acesta a câștigat în patru ani, până în 2020, peste 1.194.000 lei, aproximativ 238.000 mii euro.

Se pare că acesta nu poate păstra distanța față de banul public.

SC SMART TECH ENGINEERING SRL a avut numeroase contracte pe bani publici, cu numeroase primării liberale, majoritatea primăriilor fiind din Teleorman.

Dosarul penal al lui Vică Tăbărana se îngroașă pe zi ce trece. Acesta a început să pună presiune pe anumiți cetățeni incomozi din comună și, în cârdășie cu poliția, încearcă să-i reducă la tăcere, pentru că așa obișnuiesc ei, când se vorbește despre deturnarea banului public.

Cu cât facem mai multe investigații, descoperim că acest județ a primit bani foarte mulți, dar este în continuare sărac. Asta pentru că, tot prin investigații, descoperim aceste grupări infracționale care secătuiesc financiar acest județ, prin firme de casă și contracte pe bani grei.

Fie că sunt firme de casă PNL, fie că sunt firme de casă PSD, în Teleorman se fură ca-n codru.

Vom dezvălui toate firmele "fantomă" și legăturile infracționale cu administrațiile publice.

În județul Teleorman au intrat foarte mulți bani în ultimii ani, însă, au întrat printr-un cont și s-au dus în altul, iar proiectele fie nu au fost realizate, sau au fost realizate defectuos și nefuncționale, ori neconforme și la supra preț.

Echipa Global Teleorman va rezolva acest puzzle al deturnării banilor publici.

Proiectul nostru va zgudui scena politică din Teleorman. Se va lăsa cu multe dosare. Lucrurile sunt pe drumul cel bun, deși se mișcă încet.

Rămâneți alături de noi. Suntem singura publicație care spune adevărul din spatele prezentării publice.

2.146 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page