top of page

Primarul de la Furculești, un nou tun. Contract fictiv cu nevasta directorului de la ADI.



Publicația Global Teleorman continuă șirul dezvăluirilor privind sifonarea banului public prin firme de casă.

Astfel, în urma investigațiilor, am descoperit o firmă din fieful celor/celui din PNL Teleorman.

Cum am reușit să găsim firma de casă?

În timp ce colegii navigau pe platformele de licitații publice, au observat o achiziție care mirosea a dedicație de la o poștă.

Primarul din comuna Furculești, Pană Ginel, a binevoit să cheltuiască 195.000 RON, în numai două ore, pentru binele ecologic al comunei.

Astfel că, la data de 23.06.2023, primăria Furculești atribuia un contract firmei SC FLORALIS 97 PROD COM SRL, pentru furnizarea a 1500 de pubele de gunoi de 120 Litri, pentru suma de 195.000 RON.



Bineînțeles că, în primă fază, am verificat numărul de locuitori și satele care aparțin de comuna Furculești.

Conform ultimului recensământ, din 2021, comuna Furculești, alcătuită din satele Furculești, Spătărei, Moșteni și Voievoda, avea un număr de 2898 de cetățeni.



Practic, ar trebui să vedem un tomberon la fiecare două familii, însă realitatea este cu totul alta.

Am luat toate satele la rând, dar tomberoanele lipsesc cu desăvârșire, iar acolo unde trebuia să fie pubele, sunt doar gunoaie depozitate la colț de stradă.



Contractul a fost atribuit fictiv, pubelele au fost livrate doar pe hârtie, însă banii au părăsit bugetul primăriei și au ajuns în contul firmei.


Cine este în spatele firmei și ce legătură există între partid și privat?


Firma FLORALIS 97 PROD COM S.R.L., cu sediul în comuna Plosca, este administrată de Grosu Elena și a avut contracte cu statul în valoare de aprox. 2.050.000 RON, începând cu 12.06.2019, însă cel mai recent contract este cu primăria Furculești.

Administratorul firmei, Grosu Elena, este soția fostului primar liberal al comunei Plosca, Grosu Daniel.

Nici fostul primar nu a rămas pe dinafară. Deși a pierdut alegerile, acesta este director la ADI-Managementul Deșeurilor Teleorman, condus exclusiv de PNL Teleorman, începând cu 2021.



Ce au în comun Pană Ginel, Grosu Elena și Grosu Daniel? Ei bine, toți sunt foarte loiali unui lider greu din PNL Teleorman, dar vom face publică identitatea acestuia la finalul investigației, după ce vom devoala fiecare firmă în parte, persoanele din spatele firmelor, legaturile acestora cu politicul și vom publica toate dovezile. Poate se trezește DNA din somn și face curățenie în județ, că dosarele pot fi foarte ușor instrumentate din probele pe care le publicăm.

Ținem să mulțumim, pe această cale, celor care ne sprijină financiar, ajutându-ne astfel să putem continua investigațiile.

Vă invităm și pe voi să sprijiniți activitatea noastră, pentru că numai de la noi veți afla cine fură acest județ.


Continutul nostru este gratuit, dar dacă doriți să sprijiniți activitatea noastră, ne puteți ajuta cu o sumă modică pe contul pe patreon https://www.patreon.com/globalteleorman

Deși aveți acces gratuit la publicația noastră, investigațiile pe care le desfășurăm necesită bani, timp și informare amănunțită.

O presă independentă depinde exclusiv de sprijinul cititorilor.

Vă mulțumim!

1.165 afișări0 comentarii

Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page