top of page
Poza scriitoruluiglobalteleorman

Patronul de la depozitul Sali este fericit. Apropiata sa, Areta Dorilă, va fi șef la Înmatriculări


Aproape tot personalul de la Permise și Înmatriculări a fost luat de DNA, pentru fapte de corupție. Șeful Serviciului, Lupu Stelian, este inculpat pentru șapte fapte de luare de mită. Șeful Compartimentului Înmatriculări, Eib Dan, este inculpat pentru cinci fapte de luare de mită. Inculpat este și Cristian Velcea, șeful Compartimentului Permise, tot pentru luare de mită. Ceilalți angajați dau acum cu subsemnatul la DNA. Acest Serviciu Județean a cam rămas fără angajați, intr-un cuvânt. Serviciul Permise și Înmatriculări este în directa subordine a Prefecturii Teleorman, iar perfecta a dispărut, așa că unul dintre subprefecții picați din lună de scurt timp, fost secretar la Primăria Moșteni, unde primarul face afaceri cu ginerele său, din banii primăriei, a anunțat public că până una alta o va pune șefă la Serviciul șpăgilor pe examinatoarea Areta Dorilă. Adică schimbăm hiena cu năpârca, mai exact. Această Areta nu este nici ea curată. Femeia execută interesele patronului romulan de la prea mediatizatele depozite Sali, unde nu se respectă nici o lege ( that's off topic). Areta îl "servea" pe domnul patron, prin intermediul altor angajați sau direct, la fel cum cum făceau șefii ei. Mai mult decât atât, Areta Dorilă obișnuiește sa terorizeaze candidații la proba practică, atunci când nu au pile, prin jigniri și țipete isterice, astfel încât să fie timorați ca să pice traseul. Cum s-ar spune, acum este alt LUP paznic la oi.

8.659 afișări1 comentariu

1 Comment


rimboacac
Nov 21, 2021

Personal o cunosc pe doamna Areta Dorina de circa 30 de ani și nici măcar o dată nu a cerut nici măcar o floare si nici nu cred ca a pretins ceva la cineva. Dacă te vede cineva ca stai de vorbă zice ca gata aranjezi ceva dar nu este adevarat.


Like
Post: Blog2_Post
bottom of page