top of page

Mafia rețetelor compensate și modul ilegal în care sunt eliberate, totul cu aprobarea autorităților.


Farmacia din comuna Moșteni este folosită politic. Oamenii sunt păcăliți că farmacia eliberează rețete compensate, deși farmacia nu este înregistrată la CNAS Teleorman. Majoritatea celor care au ajutor social sunt îndemnați să cumpere de la farmacia respectivă, iar dacă refuză sunt amenințați că vor pierde ajutoarele.


Cum funcționează acest sistem și de ce nu se iau măsuri în acest sens?


Farmacia eliberează rețete compensate, iar acestea apar decontate la CNAS Teleorman de către o farmacie din Videle.

Totul se întâmplă cu sprijinul autorităților, deoarece controalele se fac superficial. Inspectorii din cadrul CNAS Teleorman au venit să verifice aspectele sesizate, dar aceștia nu au găsit nereguli, deoarce vizita a fost anunțată, sau nu au vrut să le vadă.

Un bărbat a filmat momentul în care un cetățean își lua medicamentele compensate, iar lângă calculator se vedea cititorul de carduri de sănătate și scanerul de rețete electrice (compensate), scaner care este înregistrat la farmacia din Videle.



În momentul când cel care filma a cerut bonul pentru medicamentele furnizate, asistenta a devenit recalcitrantă, iar omul care a luat rețeta compensată nu a mai recunoscut că a luat medicamente compensate și a început să-l ia pe "nu știu" în brațe.

Toate aceste nereguli se petrec cu girul primarului și sub protecția lui Andrei Almăjanu, fiul fostului deputat de Teleorman, Marin Almăjanu, care este consilier superior la CNAS București. Despre Almăjanu Andrei și cum a ajuns el de la nulitate la funcții cu influență vom face un articol separat.

În cazul de față, au fost depuse petiții la CNAS București, CNAS Teleorman și DSP, urmând ca după răspunsul primit să fie depuse plângeri penale pe numele celor care acoperă aceste nereguli. Un procuror dornic de puțin efort operativ poate demonstra cu ușurință aceste infracțiuni.


849 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page