top of page

Incendiu în satul Brâncoveanca, comuna Plopii Slăvitesti.Au ars cuiburile a sute de păsări sălbatice



În cursul zilei de astăzi a avut loc un incendiu în satul Brâncoveanca, comuna Plopii Slăvitesti, în zona malul Saiului.

Focul s-a extins rapid și a ars un habitat natural din papură, unde trăiau sute de păsări de apă, în special rațe sălbatice.

Nu este prima dată când se provoacă astfel de incendii, fără ca cineva să răspundă pentru pagubele provocate.

Surpriza vine, de data aceasta, chiar din partea primăriei Plopii Slăvitesti.

Un localnic a observat incendiul și l-a sunat pe primar spunându-i că în zona respectivă este un incendiu, dar primarul l-a asigurat că totul este în regulă și că la față locului este viceprimarul, Amza Ionel.

Persoana care l-a sunat pe edil s-a deplasat personal la fața locului să vadă dacă era cineva acolo, iar când a ajuns la fața locului, nu era nimeni, în afară de focul care parjolea tot.

Cuiburile a sute de păsări au fost rase de incendiul lăsat necontrolat, în mod intenționat și iresponsabil, de către viceprimar.

Așadar, însuși administrația publică, care avea datoria să ocrotească acea faună, a fost complice la dispariția ei, căci din moment ce primarul știa de incendiu, este evident că acesta a fost de acord cu arderea unei anumite zone.

Nu știm dacă este vorba despre incendierea zonei, în mod intenționat, ori a fost doar consecința nepăsării.

La fața locului au ajuns pompierii și un echipaj de poliție.

Suntem curioși să aflăm cine va răspunde pentru această lipsă de responsabilitate și bataie de joc față de o zonă care ar fi trebuit să fie protejată.

819 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page