Revoltător!
Fosta prim procuroare Daniela Radoi suge bani publici de la Consiliul Județean, deși are pensie specială de 20.000 lei.
Gruparea organizată Parchet-Poliție-PSD s-a dat pe față.
Când fostul prim procuror Daniela Rădoi a ieșit la pensie, la "respectabila" vârstă de 47 de ani, cu aproximativ 20.000 de lei pe lună, s-a mutat pe funcția de consilier personal al inculpatului Adrian Gîdea, trimis în judecată de DNA în dosarul Belina, actualmente încă președintele PSD Teleorman și al Consiliului Județean Teleorman.
Acum femeia încasează bani publici frumoși, care ar fi putut reveni unui tânăr absolvent de facultate.
Revoltător!
Daniela Radoi este apropiata de suflet a șefului Poliției Teleorman, Valentin Dumitrașcu, cunoscut ca "vânătorul lui Dragnea", adus în Teleorman chiar de Liviu Dragnea, în urma cu 8 ani, ca om de încredere al PSD.
La câteva luni de la sosire, acesta a dat cu nasul la perfectul de atunci, Carmen Dan, însă a fost trimis la plimbare, pentru că femeia avea deja o prietenie strânsă cu Tudorel Pieleanu, șeful Politiei municipale Alexandria.
Dumitrașcu s-a mutat atunci la Daniela Radoi, prim procuror la Parchetul Teleorman, iar relația dintre cei doi s-a consolidat rapid și a fost pe față.
Era când ea la IPJ, când el la Parchet, iar vizitele de "lucru" se prelungeau cu orele.
Dumitrașcu, cel care se manifesta slugarnic când venea Dragnea în vizită, a reușit să producă dosare penale adversarilor PSD, pe bandă rulantă, unul dintre cei care i-au căzut victimă fiind chiar vocalul Gabriel Bulumac de la PNL.
Despre aventurile Danielei Rădoi cu Valentin Dumitrașcu sunt romane întregi de scris, dar, deocamdată, vom dezvălui, episodic, doar partea penală a acestei relații toxice, mușamalizările unor dosare și combinațiile de "succes" care le-au adus bani, beneficii personale și relații în tot mediul politic.
Până atunci, ne permitem să o numim pe această semidoamnă, pensionată la 47 de ani cu aproape 20.000 de lei pensie specială, nesimțită.
Nesimțirea constă în tupeul incredibil de a suge în continuare bani de la stat, prin intermediul inculpatului Adrian Gîdea, #caconsiler personal al acestuia, la Consiliul Județean Teleorman.
Sunt tineri capabili în județ, care nu își permit un trai decent, din cauza unor persoane nesătule, ca Daniela Radoi, care căpușează sistemul public chiar și după pensionare. Rușine să vă fie!
judetul saracilor este sluga psd.
caracatita rosie este stapana. aici.
prostimea voteaza.
aici pierzi procesul cu dreptatea in brate, fara probleme daca nu ai garnet rosu de psd...