top of page

Familia Stîrcu, soții conectați la bani publici cu girul PSD.



Publicația noastră a reușit să descopere încă o dovadă a încrengăturii politice din județ.

Județul Teleorman este plin de oameni plasați în diferite funcții, fie că sunt necesari sau nu, ca la momentul potrivit aceștia să se mobilizeze pentru a servi partidul.

Familia Stîrcu, Dana Stîrcu și Marius Stîrcu, pare foarte apropiată de PSD, dar ca gurile rele să nu spună că noi suntem subiectivi, vă lasă pe dumneavoastră, cititorii, să trageți concluziile.


Dana Stîrcu, funcționar public de succes.

Dana Stîrcu este angajată la Consiliul Județean Teleorman, pe funcția de consilier superior.

Pe lângă această funcție, doamna Stîrcu este membru și în două consilii de administrație, la Spitalul de Psihiatrie Poroschia și Spitalul Județean de Urgență Teleorman.

Totodată, doamna Stîrcu lucrează și la firma GEN MARCONS SRL.

Conform declarației de avere, aceasta a încasat în anul 2023:

- 69309 lei de la Consiliul Județean, 5775 lei/lună.

- 1044 lei de la Spitalul de Psihiatrie Poroschia.

- 3788 lei de la firma GEN MARCONS SRL.



Deși nu pare să câștige mare lucru, funcțiile pe care le deține sunt esențiale în luarea unor decizii privind achizițiile publice și promovarea unor proiecte, sau raportarea activității administrative.

După cum bine știe tot județul, managerul Spitalului Județean, Alexandru Dobre, este susținut de PSD și are nevoie de un consiliu de administrație care să-i valideze deciziile.

Conform declarației de avere, cei doi soți au:

- 6 autoturisme

- 3 terenuri intravilane, 970 mp în Alexandria, 2000 mp în Nanov, 1000 mp cumpărați în 2017, și 1000 mp cumpărați în 2021.

- O casă și un apartament, cumpărat în 2018, în Alexandria.

Practic, de când a început ascensiunea contractelor la stat, soții Stîrcu au cumpărat 2 autoturisme din 6, două terenuri a câte 1000 mp și un apartament. Asta numai din declarațiile publice, că nu putem vedea bunurile deținute pe firmă.



Stîrcu Marius, antreprenor de succes din bani publici.



Stîrcu Marius, soțul Danei Stîrcu, deține firma GEN MARCONS SRL.

Firma a fost a avut o cifră de afaceri de 11.755.101 lei, din 2017 până în 2022, conform încasărilor declarate. Din totalul acestei sume, 8.133.661 lei au fost obținuți din contracte cu statul. Practic, 70% din veniturile firmei au fost asigurate din bani publici.



În anul 2023, GEN MARCONS SRL a avut contracte în valoare de 3.646.342 lei, mai mult ca oricând, semn că se apropie alegerile și este nevoie de bani pentru campanie.

Firma este specializata în renovarea clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

Majoritatea contractelor au fost pentru lucrări de renovare, dar firma a executat și alte lucrări, terenuri de fotbal sau garduri.


Ce ne face să credem că soții Stîrcu sunt conectați la bani publici cu girul PSD?


Ei bine, GEN MARCONS SRL a câștigat majoritatea contractelor cu instituții și primării administrate aflate sub influența PSD, cum ar fi Zîmbreasca, Saelele, Tătărăștii de Jos, Călmățuiu, Fântânele, Cervenia, sau instituții aflate sub influența PSD precum Curtea de Conturi, Direcția de Asistență Socială și Clubul Sportiv Școlar Alexandria.

De cealaltă parte, Dana Stîrcu este membru în două dintre consiliile de administrație aflate sub influenta PSD.

Nu putem spune decât că vă lăsăm pe dumneavoastră să trageți concluziile, să nu spuneți că noi interpretăm greșit.

Cu cât investigăm mai mult, descoperim că interesele și combinațiile din bani publici sunt extinse în tot mai multe instituții.

Știm că este ușor să spui că toți fură, că toți sunt la fel, dar vorbele fără dovezi sunt doar vorbe fără rost. Noi când susținem un lucru venim cu dovezi, nu doar spunem că PSD sau PNL fură, pentru că trebuie să arătăm cum fac asta. Mulți știu că se fură doar la nivel de vorbă, fără a fi capabili să demonstreze asta.


În altă ordine de idei, vă sfătuim să ne transmiteți orice informație de interes public și orice abuz, pentru că noi suntem singurii dispuși să luptăm pentru interesul oamenilor.

Dacă aveți informații despre ilegalitățile comise de entitățile publice, nu ezitați să ne contactați.


PS: Există speranță și vă vom prezenta soluțiile. Nu spunem că Teleorman va scăpa de PSD, dar cu siguranță, dacă sunteți suficient de motivați, puteți schimba lucrurile destul de mult în județ.

945 afișări0 comentarii

Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page