top of page

E oficial, PSD a legalizat pedofilia. Liber la copii pentru obsedați sexual.


Zilele acestea a avut loc un scandal în presa locală, care vizează în mod direct un profesor de fizică, cu funcție și de consilier județean, acuzat de gesturi pedofile față de elevele sale minore.

Cel mai tulburător este faptul că oamenii par să rămână reci la astfel de știri, iar declarațiile persoanelor din jurul profesorului "iubitor" de eleve sunt halucinante.

Numele abuzatorului este Cornel Bleajă și este profesor de fizică la școala Nr. 4 Zimnicea. Acesta este acuzat că pipăie elevele de la școală, le sărută, le ia în brațe și le spune lucruri ce insinuează tentă sexuală.

Recent, o tânără elevă, în vârstă de doar 13 ani, minoră, a refuzat să mai meargă la școală din cauza profesorului, deoarece aceasta era pipăită și a fost chiar sărutată de către profesor. Tânăra a rămas traumatizată și s-a simțit neajutorată în fața profesorului.

Părinții sunt complet revoltați de această întâmplare și au depus plângere penală împotriva profesorului.

Profesorul de fizică este și consilier județean din partea PSD, iar asta îl face să aibă o atitudine relaxată, ca și cum gesturile sale ar fi normale.

PSD este la putere în Teleorman și nu a ezitat să o arate nici de această dată.


Omerta pentru membrii PSD.

Membrii PSD par să acopere acest caz de pedofilie, încercând să evite orice formă de incriminare a colegului lor de partid, ba mai mult, încearcă să-i găsească diferite justificări. Vă dați seama unde s-a ajuns?

Justificarea profesorului poate fi luată direct ca autodenunț, " Până la urmă, ce înseamnă un sărut?" . Cornel Bleajă, în psihoza lui, crede că este normal ceea ce face, că pipăie elevele, că le sărută, că încearcă să le seducă.

O altă reacție halucinantă a fost cea a directorului școlii Nr. 4 Zimnicea, Petru Peia.

Acesta susține că știa de aceste probleme și că au demarat, abia acum, că s-a aflat, o anchetă internă. Totodată, acesta a încercat să justifice acțiunile profesorului acuzat de pedofilie, spunând că " ..așa obișnuiește el să fie apropiat de copii, să îi ia în brațe și să îi sărute părintește..." . Problema este că profesorul sărută "părintește" doar elevele mai dezvoltate, ceea ce numai apropiere părintească nu este.

De altfel, directorul școlii ar trebui tras la răspundere de către organele de cercetare, deoarece chiar din declarațiile sale rezultă că acesta nu era străin de astfel de obiceiuri bolnave și dacă nici el nu a văzut o problemă în astfel de comportamente, înseamă că are o minte la fel de afectată ca cea a profesorului de fizică.

Președintele PSD Teleorman și al Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, șeful direct al profesorului de la Zimnicea, a declarat că o să stea de vorbă cu el, dar că până la clarificarea situației îl consideră nevinovat. Adică, cumva, empatizează cu el la capitolul cercetare penală, că și el a fost cercetat și judecat, însă una e sa fii acuzat că ai semnat aiurea pentru insula Belina, alta este sa pipăi eleve în timp ce susții familia tradiționala.

Profesorul și-a dat demisia de la școală, însă nu a demisionat și din funcția de consilier PSD, cum ar fi fost normal, moral și din respect pentru imaginea partidului. Dar ce te faci când însuși partidul te susține? Stai și mori cu "nu" în brațe, nu recunoști nimic, că în politică prostul legalizează prostia și condamnă adevărul.


De ce este profesorul așa de relaxat?

Raspunsul este destul de simplu, PSD are Inspectorul Școlar de partea lui, că doar partidul l-a numit, PSD are și fostul prim procuror al județului, Daniela Rădoi, ca și consilier, PSD îl are și pe Dumitrașcu Valentin, șeful poliției Teleorman, și majoritatea oamenilor în instituțiile cheie de control. Păi cum să nu fii încrezător, când partidul este la putere?!


Practic, PSD a legalizat, neoficial, pedofilia în Teleorman.

De ce spunem asta ?

Reacția celor din PSD este cât se poate de evidentă și concluzia este una singură: Dacă un pedofil face parte din partidul potrivit, fapta nu există.

Ieri au fost reținute două persoane care încercau să racoleze femei, printre care și o minoră, pentru a le obliga să se prostitueze.

Cazul acestui profesor nu este la prima întâmplare, foarte multe generații de eleve minore au trecut prin "filtrul" lui.

Ca o paralelă între știrea cu cele două persoane reținute și aceasta cu profesorul acuzat de pedofilie, putem spune că nu este decât o linie foarte subțire între formarea unor grupuri infracționale de racolare a fetelor încă din școală.

Este evident că se desfășoară o activitate mare de trecere cu vederea a acestui subiect extrem de grav, urmând ca mai apoi să se rezolve pe parcurs. Cam cum obișnuiesc ei de obicei.

Miliardele livrate către "Latrina3" nu au fost pentru informare, ci pentru reclama lor personală.

Vom lăsa mai jos câteva dintre preocupările postului "Antena 3 Alexandria" pe ordinea de zi.


După cum se poate observa, ei sunt ocupați cu funcții și alegerile din PSD. Cumva trebuie să justifice acele miliarde, nu pot încasa doar cu activitate pe hârtie.


Ținem totuși să menționăm și faptul că societatea noastră se îndreaptă într-o direcție extrem de greșită:

faptul că lipsa de interes față de subiectele care contează cu adevărat este tot mai mare și, în același timp, crește interacțiunea față de banalități.

Nu de puține ori am văzut știri banale de genul " Incendiu în localitatea cutare..", știre de care oamenii sunt profund interesați, reacționează cu likeuri și alte reacții, comentează, ori își dau cu părerea, dar când apare o știre de genul acesteia, cu un caz de pedofilie, violență în familie, corupție sau vreo știre despre vreo descoperie medicală, științifică, oamenii par să fie lipsiți de interes și total ignoranți.

Sperăm totuși că românii, încetul cu încetul, se vor trezi și vor prinde curaj să se unească și să spună "Stop!" atunci când oamenii care sunt plătiți să facă bine, le distrug viața.

Gândiți-vă doar la un singur lucru, dacă aveți sau ați avea copii, v-ar plăcea să fiți singur împotriva tuturor, atunci când copilul vostru ar fi traumatizat?

536 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page