top of page

Dreptatea e de partea celui care face parte din partidul potrivit. Comuna Necșești, vacă de muls.

Comuna Necșești, vacă de muls pentru familia Bănăseanu.

Banii comunei Necsești continuă să fie sifonați în conturile primarului Marian Ilie Bănăseanu.

Edilul este mai prosper ca oricând, după o perioadă în care a fost speriat de controalele efectuate la primăria Necsești de către ANAF și Curtea de Conturi. Banaseanu a umblat disperat pe la ușile șefilor PSD, cerându-le să-și exercite influența asupra instituțiilor mai sus menționate, pentru a se pune "batista pe țambal".

În urma controalelor efectuate, s-a așternut liniștea, iar primarul a decontat, ulterior, 135.000 lei unei firme de casă a PSD, INTERCONFORMITY MANAGEMENT SRL.

Firma este abonată la bani publici și are strânsă legătură cu firma ANDERSSEN, firmă prin care PSD se autofinanțează din bani publici.

Bănăseanu a cumpărat o proprietate în comuna Necșești, o fostă moară, pe care a amenajat-o cu materia primă destinată proiectului de apă și canalizare. Totodată, acesta și-a 'tras' și o combină agricolă. Sursele noastre susțin că proprietățile și utilajele achiziționate de către primar nu sunt pe numele lui. Acesta a făcut achizițiile pe numele unor persoane apropiate, ca să nu bată la ochi.

Utilajele și mașinile primăriei sunt folosite în scopuri personale, iar bonurile de carburant sunt aduse la o dată ulterioară, să fie acoperiți în caz că întreabă cineva.

Ilegalitățile au fost trecute cu vederea de autorități.

Corupția a dovedit încă odată că dreptatea e de partea celui care face parte din partidul potrivit.

Chiar edilul comunei se lăuda printre apropiați că a vorbit la partid și că a scăpat, că a reușit să rezolve problemele care i-ar fi dat mari bătăi de cap.

Soția lui Marian Banaseanu a fost și ea angajată la primărie, pe post de consilier achiziții publice, după ce prima doamnă a comunei nu s-a acomodat ca profesor la școala din satul Gârdesti.

Incompatibilitatea este la ea acasă în primăria Necsești, dar cine să-i tragă la răspundere?

Oamenii spun că primarul nici nu vine la primărie, acesta este ocupat propriile afaceri, folosind mașinile și utilajele instituției, în timp ce soția sa are grijă de primărie.

Primăria Necsești s-a transformat într-un domeniu privat și izvor nesecat de bani publici, iar familia Bănăseanu are grijă să-i folosească cât mai bine cu puțină în scopuri personale.

Întrebarea este una singură, până unde, până când?

875 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page