MACE LOGISTIC TRANSPORT S.R.L și MECA ALPIN COM S.R.L sunt firme de casă făcute special pentru a stoarce bani publici din bugetele locale.
Administratorul firmei MECA ALPIN COM S.R.L este fostul consilier județean, Florea Dan.
Administratorul firmei MACE LOGISTIC TRANSPORT S.R.L este tot numitul Florea Stan.
Ambele firme își au sediul în orașul Videle, strada Rozelor nr. 1.
Cele două firme au avut numeroase contracte cu diverse primării, în ciuda faptului că angajații lipseau cu desăvârșire, ambele firme având câte un angajat.
MACE LOGISTIC TRANSPORT S.R.L a fos înființată acum 4 ani și a făcut contracte cu administrațiile locale în valoare de 2.183.134 lei.
Ulterior, firma a fost închisă spre sfârșitul anului 2021, după ce și-a umplut conturile, pentru a nu atrage atenția.
MECA ALPIN COM S.R.L a fost înființată tot acum 4 ani, în 2018, dar a avut mai puțin contracte, valoarea acestora ridicându-se la suma de 473.776 lei. Firma este funcțională și rulează în continuare contracte pe bani publici.
Ambele firme se ocupă cu închirieri de utilaje, pietruire drumuri, sau livrări de piatră.
Întrebarea noastră este cine conduce utilajele, cine le face actele, cine onorează atâtea contracte, dacă firmele nu au angajați, decât administratori care încasează banii, fictiv bănuim noi, și dau comisioane mai departe.
Cele mai multe contracte pe care le au cele două firme fantomă sunt cu primăriile Tătăraștii de Sus, Ciolăneşti, Vârtoape, Ștorobăneasa și Talpa, înainte de a se schimba primarul.
Este evident că se fură bani publici, bani din bugetul țării, căci am văzut foarte puțini primari care au accesat fonduri europene.
Apropos, programul de dezvoltare Anghel Saligny este cel mai mare jaf și cea mai mare șpagă din ultimii 30 de ani.
Toți primarii din România și în special din Teleorman au posibilitatea să dezvolte comunitățile pe bani europeni, nerambursabili, doar că acolo nu pot fura.
Când vă întrebați de ce s-au scumpit prețurile, de ce nu se face nimic, să vă gândiți la faptul că sunteți furați pe față, prin programe de dezvoltare, finanțate de la bugetul de stat.
Niciun euro nu a fost accesat din PNRR, că aia sunt bani gratis și nu avem nevoie de ei, românii pot sta liniștiți flămânzi și furați.
Oricine spune că nu îndeplinește criteriile pentru accesarea de fonduri europene, minte de îngheață apele.
Se poate, dar nu se vrea.
Dacă aveți informații cu privire la ilegalități, abuzuri, sau orice ce alte evenimente neplăcute, despre cei care trăiesc ca boierii pe banii noștri, nu ezitați să ne scrieți.
Suntem aici să-i devoalăm pe toți.
Global Teleorman nu acceptă sub nicio formă bani de la partidele politice.
Global Teleorman nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri din bani publici, direct sau indirect.
Voi, cititorii noștri, sunteți patronii, nu oamenii politici interesați de "spălarea imaginii".
Nu cerem bani nimănui, fiecare hotărăște dacă este dispus să sprijine activitatea noastră lunar cu o sumă modică de 17 lei.
Totodată, ținem să mulțumim celor care deja au donat pentru publicația noastră.
Am fost plăcut surprinși să vedem că cei care cred în publicația noastră au donat fără ezitare.
Vă mulțumim!
Împreună vom reuși să producem schimbarea, iar noi suntem aici să vă arătăm că se poate.
Comments