top of page
Poza scriitoruluiglobalteleorman

Două firme cu iz penal obțin contracte pe bandă rulantă în Teleorman. Noul mod de a sifona bani.


În ultima perioadă, studiile de fezabilitate au devenit o modă în afacerile cu statul, iar de la efectuarea unor expertize, în vederea validării proiectelor de investiții, au ajuns să fie, mai degrabă, un mod prin care diferite entități reușesc să strângă venituri colosale.

În urma unor investigații, echipa Global Teleorman a descoperit o "familie de antreprenori" care este abonată la foarte multe contracte cu statul și cu foarte multe studii de fezabilitate câștigate în județul Teleorman.

Cele două firme care fac obiectul investigației sunt INTERCONFORMITY MANAGEMENT SRL și ANDERSSEN CONSULTING SRL.



Care este legătura dintre cele două firme?

Conform unei investigații a publicației jurnalulregional.ro, cele două firme sunt legate "ombilical", deoarece sunt administrate în familie.

Firma ANDERSSEN CONSULTING SRL este administrată de Octavian Costia, fiul lui Marin Costia, cel care a înființat firma și a fost trimis în judecată pentru dare de mită, și este deținută de Maria Costia, mama lui Octavian și Marian Pogar, iar cealaltă firmă, INTERCONFORMITY MANAGEMENT SRL, este administrată de Maria Horomnea, angajată simultan la ANDERSSEN, fiind deținută de Maria Costia și Marian Pogar.

Așadar avem două firme cu aceiași proprietarii, abonate la contracte cu statul.

Miruiți politic cu bani bublici.

ANDERSSEN SRL a câștigat în primele două luni din 2023 peste 41 de contracte cu statul, însumând peste 4,3 milioane de lei.

Nici INTERCONFORMITY MANAGEMENT SRL nu stă mai prost, câștigând contracte în valoare de peste 2,3 milioane de lei, numai în primele două luni ale anului 2022.

Așteptăm bilanțul anual, pentru a trage linie și a vedea câte milioane de euro a câștigat familia Costia, având în vedere că în numai două luni au câștigat peste 1,4 milioane de euro din contracte cu statul.

Teleorman, județul lipitorilor la bani publici.

Cele două firme au contracte cu numeroase primării din Teleorman, iar la câte studii de fezabilitate și servicii au fost achiziționate, județul ar fi trebuit să fie în plină ascensiune de dezvoltare, însă realitatea contrazice realizările de pe hârtie.

De fapt, rolul acestor firme nu este de a efectua studii se fezabilitate, în scopul punerii în mișcare a proiectelor de dezvoltare, ci de a intocmi hârtii fără valoare practică, care de multe ori expiră, ori nu-și au rostul.

Pesemne că scopul firmelor specializate în studii de fezabilitate este acela de a sifona bani publici.

Unde se duc acești bani și cum ajung ca o parte din ei să fie reinvestiți în campanie?

Fie că vorbim de firme "specializate" în fezabilitate sau firme "specializate" în construcții și asfaltare, o parte din bani ajung din bugetul public în buzunarele primarilor sau a directorilor care au achiziționat serviciile respective.

Cum se întâmplă asta?

În urma unor verificări ale declarațiilor de avere ale mai multor primari, am observat că majoritatea au făcut credite la bancă în perioada anterioară campaniei electorale.

Creditele bancare sunt, de fapt, o modalitate prin care candidații pot justifica sumele de bani cheltuite în campanie, dar, în realitate, ei își iau partea din contractele oferite cu dedicație anumitor firme.

Concret, aceștia primesc bani cash. De exemplu, au împrumutat 50000 lei de la bancă, să aibă acoperire, iar aceeași sumă este primită prin interpuși, iar ei se folosesc, în realitate, de sumele de bani provenite din comisionul contractelor acordate. Dacă cineva îi întreabă de unde au avut bani, aceștia se justifică cu suma împrumutată de la bancă.

Așadar, majoritatea primarilor au bani de băgat în plic, pentru a cumpăra voturi și a se promova.

Vom reveni în perioada următoare cu o investigație, în care unul dintre primarii acestui județ acordă contracte pe bandă rulantă unei firme de casă, ceea ce îl plasează, în mod indirect, în conflict de interese.

1.490 afișări0 comentarii

Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page