top of page

Dan Dobre, candidatul independent la primăria Alexandria în 2020, își încearcă norocul și de această dată.



La ultimele alegeri din 2020 a apărut un candidat surpriză la Primăria Alexandria. Numele lui este Dan Dobre, a candidat independent și a ieșit, în mod surprinzător, pe locul 3, surclasând candidați din partea altor partide, unele aflate chiar atunci pe ditamai valul.

Deși a făcut nenumărate greșeli la alegerile trecute, de data aceasta pare că a învățat din ele și vrea să candideze din nou, tot ca independent, pentru funcția de primar al municipiului Alexandria.

Dacă ultima dată a fost influențat de "vulpile bătrâne" din politică, de data aceasta pare mult mai puțin influențabil și pare că are o direcție mai clară. Este mai conectat la realitate, manifestă un comportament real de concurență politică și nu mai pare doar un tânăr folosit să smulgă niște voturi de la un partid, în favoarea altui partid.

Nu o să-l criticăm prea tare, pentru că este la început pe câmpul de luptă al politicii și, spre deosebire de alți tineri politicieni, el chiar se descurcă destul de bine. Dacă facem o comparație între Tineretul Național Liberal și Tineretul Social Democrat, Dan Dobre este în avantaj clar față de formațiunile de tineret ale celor două partide PSD și PNL.

Deși mai are de lucrat la identificarea problemelor reale ale cetățenilor și la propunerea unor soluții palpabile, cu efect pe termen scurt, mediu și lung, considerăm că există potențial de creștere.

Din punctul nostru de vedere, Dan Dobre ar putea pune probleme serioase atât PSD-ului, cât și PNL-ului, în Alexandria, dacă s-ar înscrie într-un partid, sau și-ar înființa unul. Este aproape imposibil să câștige vreodată alegerile la primăria Alexandria, dar dacă nu și-ar dori atât mult din prima, și ar căuta să atingă obiective mai mici, ar putea avea o șansă mare în viitor. Asta este o problemă a tinerilor din ziua de azi, că nu mai au răbdare să parcurgă anumite etape în viață și vor să realizeze lucruri mari, cât mai rapid. Probabil că de aceea eșuează așa repede și ajung să-și abandoneze aspirațiile.

Dacă Dan Dobre nu va înțelege că trebuie să treacă prin experiența de a face parte dintr-o echipă, să vadă cum funcționează lucrurile, să ajungă, la început, consilier local, pentru a înțelege cum merg lucrurile la nivel administrativ și cum își poate aduce contribuția din acea poziție, nu va reuși decât să-și irosească timpul, pentru că oamenii, într-un final, îl vor percepe ca pe un copil încăpățânat, care vrea o jucărie pe care nu și-o poate permite și nici nu știe cum să se joace cu ea.

Dacă tânărul candidat independent va alege să se maturizeze și vrea cu adevărat să schimbe ceva, vom vedea în 2028. Asta dacă este suficient de inspirat să-și aleagă tabăra potrivită și să depună efortul necesar.

845 afișări0 comentarii

Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page