top of page

BOMBA Global Teleorman. Cum au fost și sunt mințiți românii, pe banii lor.


Informația pe care românii nu o vor afla niciodată din presă. Cel mai mare jaf al banului public, din ultima perioadă. 200 DE MILIOANE DE LEI. Bani acordați presei, de către guvernul Orban, sub forma ajutorului de stat din 2020, mascat într-o campanie de informare, de care au beneficiat majoritatea instituțiilor din presa centrală.

Campania de informare pe tema COVID a fost inițiată de Guvernul Orban la jumătatea anului 2020, în plină campanie electorală pentru alegerile locale și parlamentare.

Guvernul Orban a pus la bătaie 200 de milioane de lei (40 de milioane de euro) prin ”OUG nr. 63 din 7 mai 2020 pentru organizarea și desfășurarea unor campanii de informare publică în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19”.

Companiile care operează cele mai mari televiziuni și site-uri de presă din România nu au fost foarte afectate de criza coronavirus, din contră, majoritatea și-au crescut afacerile și profiturile în 2020, față de 2019. În timp ce alte afaceri dădeau faliment și oamenii rămâneau fără locuri de muncă, presa era plătită din chiar banii românilor, să le spună  cât de săraci sunt.

Milioane de euro din bani publici au ajuns astfel la televiziuni și site-uri care au subminat programatic încrederea în instituții-cheie din statul român, care au militat împotriva justiției și în favoarea marilor infractori, împotriva interesului public. Unele organizații sunt în insolvență de ani de zile, altele au datorii la stat, iar în cazul altora, adevărații patroni sunt fie infractori dovediți, fie inculpați sau fugiți din țară. În toate aceste organizații de presă, Guvernul Orban a injectat sume obscene de bani, fără nici cea mai mai mică justificare.

Guvernul Orban nu s-a asigurat nici măcar că banii mulți, luați din taxele contribuabililor, vor ajunge să susțină salariile jurnaliștilor.

Odată intrați în conturile Antenei 3, Realității TV, României TV sau la Digi 24, patronii de acolo vor putea face orice cu acești bani. Nimeni nu-i oprește să-i scoată sub diferite forme (sunt experți în asta), să-și cumpere elicopter sau să deschidă alte afaceri media cu ajutorul acestui consistent ajutor de stat nerambursabil, mascat sub forma unor campanii de informare.

Oamenii trebuie să știe că acea campanie de informare trebuia făcută gratis, deoarece este de interes național și era de datoria presei să publice informațiile de interes public, așa cum a spus și Cîţu, care a oprit robinetul financiar și a fost linșat mediatic, exact pe modelul lui Clotilde Armande.

Echilibrele democratice vor fi afectate pe termen lung, iar același PNL, care împărțea cu generozitate bani mogulilor, va fi acuzat din nou de toate relele, în ziua când vor trece în opoziție. Numai că atunci le vom aminti mereu că i-au făcut și mai puternici chiar cu mâna lor.

Vă întrebați oare de este acest război politic, intern, atât de aprig, și de ce se propagă ura mediatică peste tot?

Vă dăm doar câteva exemple:

1. În primul rând, ordinele cu privire la ce trebuie sa publice sau sa nu publice se dădeau telefonic, din biroul secretarului general adjunct al guvernului, omul lui Orban, acum deputat, Costel Barbu, zis Bitanu.

Acest aspect poate fi verificat extrem de simplu, dacă vreun organ de cercetare penală are curiozitatea să cerceteze, prin lista apelurilor telefonice de la vremea aceea, chiar pe numărul lui Costel Barbu, căci asa se făceau tranzacțiile.

2. De când a venit guvernul Cîţu la putere, finanțările către presă au fost tăiate,  acesta reiterând că astfel de anunțuri trebuie să fie publicate gratuit și nu prin pomparea banilor de la bugetul de stat.

Din aceste exemple fiecare înțelege ce vrea și cât îl duce capul.

Este evident că oricât de bune ar fi intențiile premierului, lipsa lui de comunicare în spațiul public și faptul că el vorbește despre creșteri economice, despre care oamenii habar nu au, duce la dezorientarea populației, iar presa are un mare rol în această dezorientare.

Majoritatea oamenilor din România sunt oameni simpli și nu înțeleg termenii, cauzele și efectele măsurilor economice, explicate de către premier doar tehnic.

Oamenii se întreabă: Ce e aia inflație? Ce e aia creștere economică? Ce este aia dobândă negativă?, când ei văd că prețurile au crescut.

Nimeni nu iese să le explice pe înțelesul lor, simplu și clar, să priceapă toată lumea, de la cel cu studii până la cel cu 4 clase, iar acest lucru afectează grav percepția publică.

Care sunt efectele?

Oamenii care nu înțeleg cum funcționează un sistem, așteaptă să vină cineva să le explice acel lucru. Sunt foarte puțini care se documentează despre aceste masuri, majoritatea fiind informați de presă. Presă care a fost plătită politic.

Ce află oamenii din presă?

Că prețurile au crescut în magazine, la facturile de electricitate și de gaze, la pompele de combustibil, la asigurări. Află ca pensiile, alocațiile și salariile, de la bugetul de stat, au fost înghețate.

Singurul lucru pentru care oamenii îl inteleg este că scot mai mulți bani din buzunare.

Unde s-a pierdut logica?

Când guvernul anunță că nivelul de trai din România a crescut, nu se pupă cu ce văd oamenii la televizor, cât și pe site-urile de știri. Oamenii și creșterea nivelului de trai par că fac parte din două lumi diferite.

Mafia mass-media a avut grijă de asta.

Veniturile au fost înghețate doar la nivelul bugetului de stat. În privat, veniturile au crescut, pentru că nimeni nu poate să înghețe salariile la privat, decât cei care dețin afacerile respectiv, efect care îi privește strict pe ei, dar despre asta nu mai vorbește nimeni în presă, pentru ca nu este interes. Plus că se vede cu ochiul liber, că toate terasele și destinațiile turistice sunt pline, ba mai mult, se pleacă masiv si peste granițe, în concedii.

Un lucru este clar, actuala guvernare este varză la capitolul comunicare și indiferent de ce vor face, vor fi văzuți ca cei mai răi, mai ales ca au avut "norocul" să guverneze într-o perioadă de criză MONDIALĂ, pe care mulți români nu au conștientizat-o încă. Iar asta este grav, că după 30 de ani de democrație, să nu înțeleagă cum funcționează sistemul mondial și că nu suntem singurii de pe planetă care am trecut prin aceste perioade grele.

În România, oamenii au luat cea mai mare țeapă, plătind din banii lor, pentru a fi mințiți și manipulați de presă.

În urma verificărilor efectuate, am constatat că românii au fost trași în piept chiar de către cei care militează pentru aflarea adevărului și care se luptă pentru drepturile lor.

Avem lista cu toată "mafia-media" care a încasat bani, nejustificat, pentru a dezbina oamenii și  pentru a le alimenta ura, care era deja acolo de atâția ani de minciuni si promisiuni deșarte.

Banii alocați de către guvernul Orban au fost împărțiți după cum urmează:


TELEVIZIUNI

Antenele au obținut cea mai mare sumă pentru campanie: sunt peste 1,7 milioane la Antena Group (campania este pe Antena 1 și pe Antena Stars) și 630.000 de euro la Antena 3.


Grupul Intact intră în campanie și cu site-urile (250.000 de euro), Radio ZU (625.000 de euro) și cu Jurnalul Național (30.000 de euro).


Către grupul Pro Tv se vor duce, în cele patru luni de campanie, aproape 1,5 milioane de euro pentru posturile TV. Alți 300.000 de euro sunt pentru online.


Kanal D va primi 1,3 milioane de euro, iar România TV, aproape 900.000 de euro.


Din totalul de aproape 20 de milioane alocați de Guvern inițial, au fost aprobați doar 7 milioane de euro.


RADIO

Dintre posturile de radio, cea mai mare finanțare a obținut-o Antenna Group (Grecia), adică Kiss FM, Magic FM și Rock FM – peste un milion de euro pe toate cele patru luni.


Compania care deține Europa FM intră în campanie pentru 670.000 de euro, iar 175.000 de euro merg către Virgin Radio (din același grup media).


Radio ZU – Camina (din grupul Intact), va beneficia de 625.000 de euro.


Au mai obținut finanțări Național FM (72.000 de euro) și Radio Guerrilla (36.000 de euro pentru toate cele patru luni).


Dacă la TV nu se vor cheltui toți banii alocați inițial de Guvern, alta este situația la radio, unde se vor cheltui aproape toți cei 3,3 milioane de euro stabiliți prin Ordonanța de urgență.


ONLINE NAȚIONAL

Din banii alocați online-ului de Guvern, cei mai mulți merg la grupul lui Radu Budeanu: jumătate de milion de euro, prin două firme. Aproape 300.000 de euro se duc către Web Editinng Development (prosport.ro și cancan.ro). Alți 240.000 de euro se duc către Gândul, editat de Titluri Quality SRL.


Prosport.ro (prin secțiunea tacataca.ro) și cancan.ro au fost subiectele mai multor materiale de click-bait, semnalate de paginademedia.ro.


Aproape 300.000 de euro vor fi direcționați către site-urile Pro TV. La fel va lua Editura Evenimentul zilei și Capital (titlu de asemenea subiect al unor materiale ale rubricii Derapaj, de pe Paginademedia.ro).


DCNews – prin Press Media Electronic, va primi 224.000 de euro, iar HotNews (MediaBit – aproape 100.000 euro)


Site-urile Ringier au fost admise în campanie pentru un buget de 192.000 de euro.


Cât a alocat inițial Guvernul pentru site-urile naționale? 7,4 milioane de euro era bugetul inițial (din cei 40 de milioane), 4,4 milioane rezultă din dosarele aprobate.


ZIARE

La capitolul publicații tipărite, Adevărul Holding (Adevărul, Click) este primul pe listă, cu aproape 140.000 de euro pentru cele patru luni de campanie.


Urmează în top grupul local Inform Media (100.000 de euro) și, pe poziția a treia, Ringier România (Libertatea), cu 50.000 de euro alocați de Guvern.


Alți 30.000 de euro merg către Gazeta Sporturilor, prin Ringier Sportal.


Acum poate vă explicați de unde atâtea conflicte politice și care este miza. Presa se înfruptă din banul public și se dă independentă, iar noi, cei care vrem să promovăm o presă veritabila și calitativă, suntem prea mici. Voi, cititorii, sunteți singurii care vă alegeți sursele de informare. Datoria noastră este să publicăm adevărul, în formă brută, nu prelucrat. Dacă v-a plăcut articolul nostru și rezonați cu cele redactate de noi, vă rugăm să distribuiți acest articol, pentru a ajunge la cât mai multe persoane. Urmăriți-ne site-ul www.globalteleorman.com și pe Pagina de Facebook Global Teleorman Vă așteptăm să vă alăturați pe grupul de Facebook, Reacția Teleorman, grup unde puteți face dezvăluiri sub anonimat, despre orice probleme întâmpinați sau sesizați. Informația declanșează reacția! #GlobalTeleorman #SursaTaDeInformareOnline


298 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page