top of page
Poza scriitoruluiglobalteleorman

AUR și-a lansat programul de guvernare. România se va schimba definitiv. Sau nu.


Partidul AUR a lansat programul de guvernare, format din 15 puncte principale.

Programul "Reconstruim România" este "făurit" ca fiind realizabil în decursul unui deceniu. Practic, AUR ne spune că toate acele angajamente vor fi realizate în 10 ani și, drept urmare, trebuie votați în 2024, 2028 și 2032.

Care sunt șansele ca acest program de guvernare să fie finalizat și România să arate așa conform proiectului?

Obiectiv vorbind, șansele ca acest program de guvernare să devină realitate sunt destul de mici, în opinia noastră, dar totul se rezumă la ce vor alege oamenii.

În primul rând, pentru ca orice program politic să devină realitate, condiția principală este majoritatea. AUR ar trebui să aibă majoritate în parlament, pentru a putea implementa toate măsurile promise, iar dacă ne uităm în urmă, este aproape imposibil, în România, ca un singur partid să aibă majoritate în parlament. Singura soluție ar fi ca AUR să guverneze cu alte partide care au aceeași ideologie, ceea ce ar aduce schimbări, majore sau minore, în program, în funcție de majoritatea parlamentară. De exemplu, dacă AUR ar intra în parlament cu 40%, restul de 11% va trebui să fie alcătuit din alte partide cu obiective și viziuni comune. În caz contrar, cu cât procentul va fi mai mic, cu atât sunt șanse reduse ca programul de guvernare să fie implementat.

Așadar, totul depinde de ce vor vota oamenii și câți vor ieși la vot.

În al doilea rând, programul de guvernare este ambiguu, deși este construit pe 10 ani, nu sunt specificate perioadele de implementare și ordinea în care proiectele se vor desfășura. Nu știm exact care sunt primele măsuri pe care le va lua guvernul și cum vor produce efecte rapide în societate.

În al treilea rând, toate proiectele menționate în program sunt bazate pe reforme majore, care vor necesita bani, timp și organizare eficientă.

Rămâne de văzut câte puncte dintre cele menționate vor fi realizate, dar totul depinde de ceea ce vor vota oamenii.

Aveți mai jos tot programul de guvernare al partidului AUR. Citiți-l cu atenție și judecați, în mod realist, dacă merită să le dați o șansă.


Facem mențiunea că tot ceea ce am redactat mai sus, privind șansele de implementare a programelor de guvernare, este valabil în cazul tuturor partidelor.

Vom publica și dezbate toate programele de guvernare ale partidelor, după ce vor fi lansate.

Este important ca oamenii să știe programele de guvernare, pentru a hotărâ pe ce drum vor alege să meargă din 2024.

Dacă aveți întrebări sau neclarități, vă rugăm să ne transmiteți și vă vom explica.
















236 afișări0 comentarii

Comments


Post: Blog2_Post
bottom of page