top of page

Șoferul implicat în accidentul mortal de la Smârdioasa este ginerele deputatului Costel Barbu.



Ancheta se complică.

Șoferul de la volanul mașinii implicate în accidentul rutier, mortal, din comuna Smârdioasa, este ginerele deputatului de Teleorman Costel Barbu (Bitanu).

Zopotilă Alberto este ginerele deputatului Costel Barbu și anumite surse susțin că primarul comunei Smârdioasa ar fi apropiat de Bitanu, ceea ce ne duce cu gândul la lipsa de răspundere și reacție a primăriei Smârdioasa.

Acesta caz nu mai este un accident nefericit și trebuie acordată o atenție deosebită, deoarece pot fi multe cauze la mijloc.

Din primele informații reiese că persoana decedată a fost de vină pe fondul traversării neregulamentare a străzii, dar trebuie luată în considerare și culpa conducătorului.

Trebuie efectuată o anchetă detaliată, făcută o expertiză serioasă cu privire la circumstanțele producerii accidentului, deoarece se poate transforma într-o culpă comună.

Trebuie analizata viteza pe care conducătorul auto o avea, deoarece este un factor foarte important, iar faptul că victima se afla în timpul serviciului ne poate duce cu gândul că aceasta, probabil, se grăbea să ajungă la persoana cu handicap, de care avea grijă, ceea ce ar fi o cauză atenuantă a accidentului.

Totodată, există riscul ca șoferul, ginerele deputatului, să fi avut viteaza mare, ceea ce înseamnă că acesta era conștient de faptul că încalcă legea și își asuma riscurile aferente.

Pentru existenta culpei ca forma de vinovăție este necesar să se stabilească dacă șoferul putea să prevadă rezultatul faptei sale.

Aici sunt o serie de lucruri de stabilit:

Ce viteză avea șoferul?

La viteza cu care circula șoferul, putea fi evitata moartea victimei, sau decesul ar fi intervenit oricum, fie că viteza ar fi fost regulamentară sau nu?

Ar fi avut șoferul posibilitatea să evite evenimentul, datorită conduitei preventive și a timpilor de reacție, conform expertizei tehnice (dacă va exista una), dacă ar fi condus regulamentar?

Faptul că persoana era în timpul serviciului, schimbă cu totul datele problemei, deoarece nu mai putem spune că a fost doar neatenție, ci putem presupune că persoana se afla sub influența stresului și grabei, iar acest fapt nu o condamnă ca fiind de vină exclusiv doar ea.

Nu insinuăm că șoferul autoturismului, ginerele deputatului Costel Barbu, ar fi fost de vină.

Ne dorim, doar, să se facă o anchetă extrem de serioasă, deoarece vorbim de moartea unui om, iar la cum s-a desfășurat evenimentul, cu lipsa raportării evenimentului la Inspectoratul Teritoriul de Muncă, Teleorman, nu ne face decât să ne ducă cu gândul la o încercare de mușamalizare.

De aceea trebuie urmărit cu atenție acest caz, aparent un tragic accident bazat pe neatenția pietonului, dar ulterior apărând foarte multe semne de întrebare cu privire la împrejurările producerii lui și la culpa celor două persoane implicate.

S-ar putea schimba rezultatul.

De la accident din culpă, cu vinovăția victimei, la vinovăția ambelor persoane, respectiv culpă comună.

Sperăm să se facă lumină în acest caz.



2.408 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page